😢😱 Aflând că medicii îi mai dădeau soției sale doar trei zile de trăit, soțul s-a aplecat spre ea și i-a șoptit, cu un zâmbet satisfăcut: „În sfârșit, toate bunurile tale vor fi ale mele”; dar era departe de a bănui planul de răzbunare pe care „docila” lui soție îl pregătise pentru el.
Când Lia a deschis ochii, a simțit imediat cum îi amețește capul. Nu simțea nimic altceva decât durere.
Pe coridor se auzeau voci. Lia a recunoscut-o pe cea, înfundată, a medicului-șef:
— Starea este critică… Insuficiența hepatică avansează… Trei zile, maximum.
A recunoscut a doua voce chiar și prin perete. Vocea soțului ei — Olivier.
Lia a întredeschis ușor ochii ca să observe. Ușa s-a deschis.
Olivier a intrat cu un buchet de flori în mână. S-a așezat pe marginea patului și i-a luat mâna Liei.
I-a mângâiat încheietura și s-a aplecat mai aproape. Era convins că soția lui, sub efectul unor sedative puternice, nu auzea nimic.
Atunci a șoptit:
— În sfârșit. Am așteptat momentul acesta atât de mult. Casa ta, conturile tale, compania ta… Toate vor fi, în sfârșit, ale mele.
A zâmbit — blând, aproape tandru. Lia a înțeles că soțul ei nu dorise niciodată decât un singur lucru: banii ei.
Olivier s-a ridicat, și-a pus la loc masca de falsă îngrijorare și, deja pe coridor, i-a spus asistentei:
— Vă rog, aveți grijă de ea. Sunt atât de îngrijorat… Ea este toată viața mea.
Liei i s-a făcut aproape greață de atâta ipocrizie. Ușa s-a închis.
Ea a deschis complet ochii. Inima îi bătea nebunește.
Pe coridor a auzit brusc apa curgând și pași ușori. Cineva spăla podeaua. Lia și-a adunat puterile și a chemat:
— Domnișoară… veniți, vă rog.
Ușa s-a întredeschis. O tânără îngrijitoare și-a strecurat capul — slabă, speriată, dar atentă. Pe ecuson scria „Maria”.
— Da? Vă simțiți rău? — a întrebat ea, gata să fugă după un medic.
— Nu, — a șoptit Lia. — Am nevoie să vă cer ceva.
Maria s-a apropiat. Lia i-a strâns mâna cât de tare i-a permis slăbiciunea ei.
— Ascultați-mă cu atenție. Dacă faceți exact ce vă voi spune… nu veți mai lucra niciodată ca îngrijitoare. Niciodată.
Maria a încremenit. Ochii i s-au mărit.
— Ce trebuie să fac…?
Lia a vorbit încet, dar cu siguranță. 😢😱 Continuarea în primul comentariu 👇👇
Lia i-a dictat adresa seifului, codul, lista documentelor, numele avocatului, precum și instrucțiunile despre pe cine să sune și ce înregistrări să recupereze din arhivele de supraveghere ale clinicii.
Maria a ascultat fără să o întrerupă. Când Lia a terminat, tânăra a dat pur și simplu din cap:
— Voi face totul. Vă promit.
Maria s-a apucat imediat de treabă. Până dimineață, totul era pregătit.
Toate documentele privind bunurile imobiliare, companiile, portofoliile de investiții și seifurile fuseseră transferate către o fundație caritabilă.
Pe numele Mariei a fost înregistrat un mic procent din fundație — suficient de important încât să uite definitiv de munca grea.
Când Olivier s-a întors la clinică, era pregătit pentru marele lui spectacol. A intrat în salon, s-a așezat lângă pat și i-a luat mâna Liei.
— Cum te simți? — a șoptit el cu o voce frântă.
Lia l-a privit ca și cum toate puterile o părăsiseră. Vocea îi era slabă, dar limpede:
— Olivier… am semnat… niște documente.
A încremenit.
— Ce… documente, iubirea mea?
Lia a tușit ușor, ca și cum și-ar fi adunat gândurile.
— Am transferat toate bunurile mele unei fundații caritabile. Tu nu vei primi nimic.
Fața lui Olivier s-a schimonosit.
— Ce ai făcut?! Tu… tu nu aveai dreptul!
— Credeai că sunt oarbă?…
El a explodat:
— Anulează totul! Mă auzi?! Anulează! Totul îmi aparține, și poți să mori liniștită!
— Ți-ai dorit mereu moartea mea, Olivier. Dar se pare că acum tu ești cel care a pierdut totul.
