— Lucy — vocea lui Alexandru a sunat rece și hotărâtă — împachetează-ți lucrurile pentru mâine. Apartamentul este acum al meu.
Și-a aranjat mânecile cămășii albastre, dar ochii îi erau necruțător de calmi. — Înainte de căsătorie totul era pe numele meu. Uită de lacrimile femeiești și de scenele teatrale.
Lucy stătea lângă chiuvetă, privind cum apa rece lovea farfuria. Picăturile cădeau pe șorț, dar ea nici nu s-a mișcat. A închis încet robinetul, și-a șters mâinile cu un prosop waffle și l-a agățat cu grijă în cui. Abia atunci și-a privit soțul.
— Bine — a spus calm. — Mâine nu voi mai fi aici.
Alexandru a clipit. Se aștepta la o scenă: țipete, lacrimi, drama celor șaisprezece ani de viață împreună, pe care le considera neprețuite. Dar în fața lui stătea Lucy — adunată, tăcută, aproape impenetrabilă. A luat buretele și a continuat să șteargă masa, ocolind cheile.
Cu șaisprezece ani în urmă era altfel.
Lucy avea douăzeci și șase de ani și lucra într-un mic centru de copiere din subsolul unei case vechi. Încăperea zumzăia mereu de imprimante, amestecând mirosul tehnicii încălzite cu aroma de cerneală proaspătă.
Într-o seară de februarie, în timpul unei viscole, a intrat acolo Alexandru. Avea nevoie urgentă să tipărească un dosar mare cu planuri. Înalt, cu o ușoară roșeață în obraji, glumea în timp ce vechiul risograf procesa încet foile.
— Lucrați aici toată noaptea? — a întrebat, oferindu-i foile calde.
— Azi da — a răspuns Lucy. — Trebuie să termin mai devreme ca să ajung mâine cu mama la doctor.
— Se simte rău?
— Este o boală gravă — a spus Lucy încet. — Are dificultăți la mers, mâna dreaptă aproape nu funcționează.
Alexandru nu a plecat. A doua zi s-a întors cu ceai fierbinte și un covrig cu brânză, a propus să le ducă pe ea și pe mama ei la doctor cu mașina lui veche. Părea extrem de de încredere: atent, grijuliu și sigur pe sine.
A reparat robinetul care picura în bucătărie, asculta ore întregi poveștile Annei — mama lui Lucy — dădea din cap, zâmbea și nu se grăbea.
— Ține-l, fiica mea — a șoptit mama. — Este un om bun.
Nunta a fost liniștită, aproape secretă. Mama lui Alexandru stătea dreaptă și privea totul cu dispreț: linoleumul uzat, scaunele vechi, șervețelele ieftine.
— Ce să faci. O fată fără relații, săracă lipită — spunea ea. — Dar dacă lui Alexandru îi convine, o vom educa.
Părinții lui Alexandru le-au dăruit un apartament cu trei camere. Cadoul era trecut strict pe numele fiului.
— Camera ta de cămin o vom închiria — a ordonat Alexandru, aruncând cutiile în hol. — Banii vor fi de folos.
Lucy nu s-a opus. A aranjat casa: a spălat ferestrele, a cusut huse pentru canapea, a învățat să coacă prăjituri care îi plăceau lui Alexandru. Curând s-a născut fiica lor, Emma.
Nopțile au devenit nesfârșite: plâns, scutece ude, legănatul căruciorului, lapte cald. Alexandru, între timp, își dezvolta cariera, considerând că contribuția lui în familie era să muncească și să plătească facturile.
Totul s-a schimbat după moartea mamei lui Lucy.
Într-o zi cețoasă de noiembrie, Lucy stătea lângă patul gol, apăsând la față puloverul de lână al mamei și nici măcar nu putea plânge. În interior era un gol pe care nimic nu-l putea umple.
Seara, după înmormântare, Alexandru și-a scos cravata neagră și a aruncat-o pe spătarul scaunului.
— În sfârșit s-a terminat — a spus cu ușurare. — Mâine vom putea dormi liniștiți. Apartamentul mirosea mereu a medicamente.
Lucy a ridicat privirea. În Alexandru nu era nici urmă de compasiune — doar iritare și oboseală.
Au trecut anii. Emma a crescut și a mers la liceu. Lucy a aflat că este însărcinată — testul arăta două liniuțe.
— Glumești? — a strigat Alexandru. — Am patruzeci și trei de ani! Ce copil?! Trebuie să plec în delegație, să schimb mașina! Decide singură! Nu am nevoie de asta!
— Voi naște — a spus Lucy încet.
Ilia s-a născut liniștit, dar Alexandru aproape că nu-i acorda atenție. În schimb, avea grijă de sine: piscină, frizer, costume scumpe, miros de parfum de femeie în dulap.
Adevărul a ieșit la iveală banal. O veche prietenă a sunat:
— Lucy, nu închide. L-am văzut pe Alexandru cu o femeie tânără. Se țineau de mână.
Lucy nu a făcut scandal. L-a sunat pe Daniel — fost anchetator, acum detectiv privat.
S-au întâlnit într-o cafenea. Daniel, un bărbat solid, a pus în fața ei un plic galben. Înăuntru — fotografii: Alexandru și femeia tânără, la cumpărături, sărutându-se, urcând scările unei case noi.
— Ce vei face? — a întrebat Daniel. — Dacă va fi nevoie de instanță, materialul e gata.
— Deocamdată nu este nevoie de instanță — a răspuns Lucy. — Mulțumesc pentru muncă.
În interior nu era nici furie, nici lacrimi. Doar o determinare rece, cristalină.
După o lună și jumătate, Emma a terminat școala și a depus actele la universitate. Documente, procuri notariale, acorduri — totul trebuia rezolvat.
Alexandru urma să plece pentru două săptămâni în sud. Oficial — conferință. În realitate — închiriase un apartament pentru femeia tânără.
— Alexandru, ascultă-mă — a spus Lucy. — Trebuie să rezolvăm documentele pentru Emma.
— Ce documente?! — a strigat el. — În trei ore am avion!
— Tocmai de aceea. Mergem la notar, facem o procură. Voi semna totul în locul tău.
Alexandru a oftat nemulțumit.
În biroul notarial mirosea a hârtie și praf. Alexandru stătea în fotoliu, scria mesaje și nu ridica privirea.
— Ați citit cu atenție textul? — a întrebat notarul. — Procura oferă dreptul de a gestiona toate bunurile, inclusiv tranzacțiile.
— Da, da, am citit, totul e în regulă — a făcut un gest Alexandru. — Unde semnez?
În timp ce el se odihnea pe litoralul sudic, Lucy a acționat. A vândut camera de cămin, apoi apartamentul cu trei camere. Prețul a fost puțin sub piață, tranzacția a decurs perfect. Banii i-a transferat în contul ei și a cumpărat un apartament spațios cu două camere pe numele ei.
Alexandru s-a întors bronzat, sătul, fără să observe nimic.
Și a venit seara.
— Mâine nu voi mai fi aici — a repetat Lucy calm.
A doua zi, Alexandru a venit. Pe bancheta din spate bombănea soacra, verificând dacă Lucy nu luase televizorul. În față — femeia tânără.
Au urcat la etaj. Alexandru s-a apropiat sigur de ușă, a băgat mâna sub preș — nimic.
— Ai uitat să lași cheia, leneșo — a mormăit și a apăsat soneria.
Ușa s-a deschis. În prag stătea Daniel.
— Bună ziua — a spus calm. — Pe cine căutați?
Alexandru a încremenit:
— Cine ești?! Ce cauți în apartamentul meu?! Unde e Lucy?!
— Ai greșit. Acesta nu mai este apartamentul tău. Lucy nu mai locuiește aici.
— Cum adică?! Am dat apartamentul fiului! — a strigat soacra.
— Patrula va ajunge în zece minute. Citiți mai întâi. Apartamentul a fost vândut. Aceștia sunt noii proprietari.
Alexandru a smuls documentul. Fața i s-a albit.
— Nu am citit… Credeam că e pentru Emma…
— Lucy a rugat să transmit — a spus Daniel.
Înăuntru era un cec — partea care îi revenea lui Alexandru după datorii.
— Cum adică vândut?! Unde vom locui?! — a strigat femeia tânără.
— Așteaptă, e o înșelătorie… — a încercat Alexandru.
— Avocați? Cu ce bani? — a răspuns ea tăios și a plecat.
Lucy, într-o altă parte a orașului, aranja cumpărăturile în noua bucătărie. Nu era lux, dar era уютно.
Ilia împingea un camion de jucărie, Emma povestea bucuroasă despre examen.
Lucy a pus ceainicul pe aragaz și nu simțea bucurie. Era suficient că și-a recuperat ce era al ei, a închis ușa și a mers mai departe.
Viața mergea înainte. Au rămas în ea doar cei care au știut să o aprecieze.
